Afaceri in crestere pentru companiile de la BVB

Avansul economiei naționale în prima parte a anului, cu 2,6% fată de aceeași perioadă din 2013, este reflectat și de evoluția celor mai importante companii listate la Bursa de Valori București. Analiștii Tradeville sunt de părere că recesiunea tehnica este de fapt “o pauză într-un trend ascendent mai amplu”. Cifrele preliminare publicate de Institutul Național de Statistică… Continuă lectura Afaceri in crestere pentru companiile de la BVB

Investitorii straini pariaza pe Romania

Investitorii străini au plasamente în obligaţiuni româneşti de peste 15,3 miliarde de euro în portofoliile lor, de peste trei ori mai mari decât în urmă cu trei ani. Este cea mai mare valoare, din toate timpurile, a plasamentelor de acest tip făcute de străini în România. Totodată, acţiunile româneşti au ajuns la cea mai mică… Continuă lectura Investitorii straini pariaza pe Romania

Deal-uri de aproape 15 mil. euro pe Bursa

Mai multe pachete de actiuni au fost schimbate vineri pe piata Deal a Bursei de Valori Bucuresti prin negociere directa, valoarea cumulata a tranzactiilor fiind de 67,46 milioane lei (14,8 milioane euro), iar cea mai mare suma a fost inregistrata pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), scrie Mediafax. Astfel, pentru titlurile Fondul Proprietatea a fost raportat un deal… Continuă lectura Deal-uri de aproape 15 mil. euro pe Bursa

Doua listari majore pe Bursa in 2013

Lichiditatea redusa si costurile de tranzactionare ridicate sunt elementele care impiedica piata de capital romaneasca sa promoveze la statutul de “piata emergenta”, potrivit FTSE Group, unul dintre liderii mondiali in crearea si stabilirea indicilor bursieri. De cealalta parte, brokerii din Romania spera ca viitoarele privatizari, precum si recentele listari ale Romgaz (SNG) si Nuclearelectrica (SNN),… Continuă lectura Doua listari majore pe Bursa in 2013