Marturisesc ca elementul care ma face sa emit opinii pe care le consider ca avizate este generat de o mare sansa: multipla perspectiva. Aceasta intrucat in ultimii 20 de ani am fost implicat in foarte multe zone si din multiple roluri.
Desigur ca prin forta lucrurilor, principala dimensiune poate fi considerata ca una “antreprenoriala”. Am avut insa oportunitatea de a ma intersecta cu zona “de stat” cel putin in doua randuri – o data ca executiv – “manager privat” la PrioriPost/Posta Romana, a doua oara ca membru in Consiliul de Administratie al unei alte mari companii de stat.
Carevasazica, cu toata smerenia, insa consider ca inteleg fenomenele, ma prind repede si inclin sa cred ca stiu despre ce vorbesc.
Pe de alta parte, recunosc ca am o simpatie deosebita si un respect mare pentru cei proveniti din mediul privat care au acceptat cu buna-intentie sa se inhame in ultima perioada in diferite misiuni “la stat”. Imi doresc sa reuseasca, influentand in bine lucrurile.
Gandurile urmatoare mi-au fost inspirate de un articol din care aflam ca “Ministerul Economiei vrea sa lanseze un program de sustinere a antreprenorilor care au esuat in primul business, acesta numindu-se “A doua sansa” si fiind sustinut din bani europeni prin Programul Operational Capital Uman (POCU) 2016-2020.”
Reprezentantii ministerului ne spun ca “esecul ar trebui perceput altfel, iar noi gandim un program denumit <<A doua sansa>> pentru cei care au esuat in primul business si care vor sa lanseze o noua afacere. Vrem sa facem acest lucru pentru a reduce aceasta frica fata de esec. Toate finantarile care vor fi oferite vor fi pentru companii de tip start-up”.
Foarte nobil.
Departe de mine gandul ca “frica de esec” nu ar fi vreo problema asupra careia nu ne-am putea apleca – ca societate -, fie si prin intermediul statului, sa zicem. Pot accepta si faptul ca e potrivit sa ajutam antreprenorii aflati la inceput de drum – din nou, discutabil cum ar trebui sa o facem noi, formula optima in care sa ne-o asumam ca si societate. Mai mult – da, indiferent de cat de discutabil este impactul pozitiv al finantarilor europene ca si concept, trebuie sa atragem banii alocati, ar fi iresponsabil sa nu o facem.
Cateva aspecte sunt insa necesar a fi foarte clar punctate:
- Frica de esec este si un factor responsabilizant, care actioneaza si ca un filtru al multor idei discutabile care ne trec uneori fiecaruia prin cap. Nu este neaparat ceva exclusiv negative, care ar trebui combatut. Mai ales direct cu banii contribuabililor, prin subventionare. Poate cu ceva fonduri alocate exclusiv unor programe de consultanta sau de mentorat, care sa trateze insa problematica asa cum trebuie – poate.
- Chiar nu se mai pot utiliza fondurile si pe alte directii, cel putin pe alte abordari ?Spre exemplu sa finantam doar pe antreprenorii care au performat in prima afacere ? Adica chiar sa premiez esecul cu banii contribuabililor…. si din punct de vedere educativ mi se pare o mare eroare, principial vorbind. Poate ca o abordare mai potrivita ar fi sa observam antreprenorii carora le-am dat bani si au ajuns auto-sustenabili cu firmele lor, apoi fie ii ajutam pe noi proiecte, fie pe dezvoltarea proiectelor actuale. Premiez performanta, “fa ceva bine si iti mai dau”… nu “da-o de gard si iti mai dau, ca tot nu dau de la mine”…
- Poate ca in aceste alocari de fonduri europene sau guvernamentale, contribuabilii ar fi potrivit sa fie si ei consultati. Poate ca daca ar fi intrebati daca sunt “ok” ca aceasta sa fie destinatia banilor lor, fonduri de risc inalt si premieri pentru esec si alte astfel de proiecte care au mari sanse sa nu fie altceva decat irosiri de fonduri, nu stiu daca ar fi prea incantati…
Si pentru ca am convingerea ca initiatorii anumitor proiecte sunt manati de cele mai bune intentii, imi permit sa mai adaug in final cateva consideratii de principiu, la care cei care s-au avantat in acest proiect pe care personal il consider un fel de “Primavara de la Bucuresti” (ramane de vazut daca asa stau lucrurile) ar fi poate util sa mediteze un pic:
“Statul” ca organizatie in general se confrunta cu o mare problema in planul “responsabilitatii”, la toate nivelurile. Aceasta intrucat – structural – proprietarul de drept – contribuabilul – este divizat in milioane de unitati egale, cu o putere exercitata rar – la alegeri – si prin intermediul unor reprezentanti, care la randul lor desemneaza alti reprezentanti si asa mai departe. Este o problema de structura.
Ownership-ul este extrem de difuz. Statul obtine banii usor, pe o piata care asigura un monopol teritorial, competitia practic nu exista si, date fiind posibilitatile de represiune prin intermediul unor “institutii – forta” tot de monopol – justitia, armata, politia – nu are motivatia necesara pentru administrarea eficienta a resurselor publice. De aceea solutia de fond la problema coruptiei – spre exemplu, dar si a ineficientei utilizarii banului public, consta tocmai in diminuarea resurselor publice disponibile, implicit a atributiilor statului (pentru a evita subfinantarea) si extinderea puterii, a libertatii si – foarte important – a responsabilitatii individuale.
Pana atunci insa, cei care sunt chemati sa reprezinte statul trebuie sa aiba in vedere aceste realitati, faptul ca “fondurile publice” in sens larg si “interesul contribuabilului” nu au realmente de cine sa fie “aparate” in fata tuturor acelora care au tendinta de a “extrage” resurse in interes individual si de grup, cu intentii mai bune sau mai putin nobile. Sunt foarte multi si sunt foarte motivati.
Si pentru aceasta este necesara tarie, principii si convingeri solide, personalitati puternice care sa actioneze tintit si cu viziune, sa reziste presiunii (fie ea si a unei majoritati) sau valului, fara teama (inclusiv de esec). Pentru ca acesta este chemarea liderilor si pentru ca majoritatea nu are intotdeauna dreptate, mai ales pe termen scurt. Trebuie curaj. Este necesara asumarea unei misiuni de a reaseza fundatia si stalpii pe baze corecte, altfel orice schimbare de echipa nu va genera decat schimbari pe principiul “da-te tu, sa ma pun eu” si implicit dezamagiri in randul alegatorilor, care asteapta leadership si care asteapta sa le fie gestionati bani cu acelasi respect, responsabilitate si eficienta cu care considera ca si i-ar gestiona ei insisi.
Pentru a creste eficienta utilizarii fondurilor europene, intrebarea la care trebuie sa isi raspunda orice functionar public insarcinat cu redistribuirea resurselor care nu ii apartin si prelevate de la altii este: “Daca ar fi banii mei, i-as aloca acestui proiect ?”
Octavian Badescu – 40 de ani, economist – este antreprenor in sectorul serviciilor, actionar majoritar al Sameday Courier – prima companie romaneasca listata pe piata AeRO a BVB.
In anul 2013 a fost pentru o perioada implicat ca “executiv” in proiectul denumit generic “management privat la companii de stat” la Compania Nationala Posta Romana (PrioriPost) iar actualmente este membru in Consiliul de Administratie a SC Electrocentrale Bucuresti SA.
Sustinator entuziast al virtutiilor pietei libere si al libertatii in ansamblu, preocupat de implicare in evolutia societatii in general si de optimizarea gestionarii resurselor publice in particular, Octavian publica cu regularitate puncte de vedere pe teme antreprenoriale, manageriale, economice, sociale si politice si se implica activ in diferite proiecte legate cu precadere de antreprenoriat si de formarea tinerilor, fiind si membru al Romanian Business Leaders.
Sursa foto: Shutterstock
<>
Ca sa (isi) poata raspunde la aceasta intrebare functionarul respectiv ar trebui sa aiba el insusi un minim nivel de competenta in domeniul respectiv. Ceea ce din pacate nu se intampla intotdeauna. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in Romania aceasta competenta lipseste nu doar in sectorul public. Cei care au incercat sa obtina un credit bancar pe baza unui plan de afaceri (si nu pe baza garantiilor de tot felul) stiu despre ce vorbesc.