Patru fonduri administrate de compania americana Franklin Templeton au cumparat 5,37% din actiunile OMV Petrom (SNP) vandute saptamana trecuta de BERD, platind cumulat 20,7 milioane lei (4,6 milioane euro) pentru participatiile care insumeaza 0,087% din OMV Petrom, scrie Mediafax.
Cel mai mare pachet a fost cumparat de fondul Templeton Eastern Europe, care a achizitionat 0,054% din actiunile OMV Petrom (30,7 milioane de titluri) pentru 12,9 milioane lei (2,9 milioane euro), potrivit unei raportari transmise, joi, Bursei de Valori Bucuresti (BVB) de intermediarul tranzactiei, casa ceha de brokeraj Wood&Company Financial Services.
Celelate trei pachete au fost cumparate pentru sume de 3,8 milioane lei (863.000 de euro), 3,5 milioane lei (795.000 de euro) si, respectiv, de 453.600 de lei (102.000 de euro). Si aceste tranzactii au fost intermediate de casa ceha de brokeraj.
Fonduri Franklin Templeton au fost unii dintre cei mai mari cumparatori de actiuni OMV Petrom din ultimii ani. Incepand din 2011, fonduri Franklin Templeton au cumparat cumulat peste 1,1% din actiunile OMV Petrom, pentru care au platit aproximativ 262 milioane lei (peste 57 milioane euro), rezulta din raportarile transmise bursei.
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a anuntat in seara de 14 noiembrie ca a vandut actiunile pe care le detinea la OMV Petrom, reprezentand 1,6% din totalul titlurilor, pentru 385,6 milioane lei (86,6 milioane euro). Pachetul de actiuni vandut este dublu fata de cel scos initial la vanzare. BERD a vandut actiunile la pretul de 0,42 lei, cu 12,09% sub cotatia de marti, dinaintea lansarii plasamentului privat, si cu 6,9% sub ultima cotatie de miercuri a actiunilor OMV Petrom.
Tranzactiile efective au fost procesate vineri in sistemul bursei dupa inchiderea pietei principale.
Cele mai mari doua transferuri au vizat pachete de aproximativ 100 milioane de actiuni (0,17% din titlurile companiei), pentru care cumparatorii au platit fiecare circa 42 milioane lei (9,4 milioane euro). Inca un pachet mai mare, de 60 milioane de titluri (0,1% din actiunile OMV Petrom), a fost cumparat cu 25,2 milioane lei (5,6 milioane euro).
Tranzactia a fost intermediata de compania de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment si casa ceha de brokeraj Wood&Company.
Compania Franklin Templeton este administratorul Fondului Proprietatea. FP a vandut in luna mai 1,11% din actiunile OMV Petrom, sub participatia de 1,77% pe care intentiona sa o cedeze, si a incasat astfel 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).
Dupa prima ora a sedintei bursiere de joi, actiunile OMV Petrom erau in scadere cu 0,77%, la 0,451 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a companiei este de 25,546 miliarde lei (5,747 miliarde euro).
Compania OMV Petrom este controlata de grupul austriac OMV, care detine 51,01% din actiuni, in timp ce statul roman are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. In actionariat se mai regaseste Fondul Proprietatea (18,99%), iar restul titlurilor sunt in portofoliile altor actionari.
Sursa:wall-street.ro