Actiunile Nuclearelectrica vor intra luni la tranzactionare

Actiunile Nuclearelectrica (SNN) vor intra luni la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in locul drepturilor de alocare emise in cadrul ofertei pe care compania de stat a derulat-o in luna septembrie in vederea listarii, relateaza Mediafax.

Nuclearelectrica a vandut prin oferta 10% din titluri la BVB, fiecarei actiuni fiindu-i atasat un drept de alocare, pe care investitorii le-au putut tranzactiona in perioada 4 – 28 octombrie.

Drepturile de alocare au fost tranzactionate la fel ca actiunile.

In luna octombrie, investitorii au transferat in total aproape 2,5 milioane de drepturi de alocare, reprezentand 8,8% din titlurile emise. Tranzactiile cu drepturile de alocare au insumat 28,6 milioane lei (6,5 milioane euro), cel mai mare rulaj fiind inregistrat chiar in ziua listarii, de 12,4 milioane lei.

Drepturile de alocare au fost suspendate de la tranzactionare dupa inchiderea sedintei bursiere de luni, in vederea introducerii actiunilor. Atunci drepturile de alocare au incheiat sedinta bursiera la pretul de 10,97 lei.

Cotatia este cu 2% sub pretul de 11,2 lei/actiune la care au fost vandute titlurile pe transele investitorilor institutionali (85% din oferta) si al marilor investitori de retail (5% din titlurile din oferta). Comparativ cu preturile la care micii investitori de retail (10% din actiunile din oferta) au cumparat actiunile in oferta, cotatia drepturilor de alocare la bursa este mai mare cu aproape 1% si, respectiv, cu 6,46%.

Micii investitori de retail au cumparat titlurile la preturi de 10,304 lei (8% discount acordat pentru subscrierile din primele 3 zile ale ofertei) si 10,864 lei (3% discount pentru subscrierile din a patra zi a ofertei).

Prin oferta derulata in vederea listarii Nuclearelectrica a atras 281,8 milioane lei (63 milioane euro), suma minima vizata prin aceasta operatiune.

Oferta a facut parte dintr-o majorare de capital in valoare de 312,4 milioane lei (69,8 milioane euro), in care compania a emis actiuni reprezentand 11,077% din capitalul social. Un pachet de 10% din actiuni a fost scos la vanzare la bursa prin oferta publica initiala, iar diferenta de 1,077% din titluri a fost cumparata de Fondul Proprietatea (FP), in baza dreptului de preferinta. FP a cumparat actiunile care i-au revenit pentru 30,6 milioane lei (6,8 milioane euro).

Raportat la cel mai recent pret al drepturilor de alocare de la bursa, capitalizarea Nuclearelectrica este de 3,091 miliarde lei (697,7 milioane euro).

Centrala de la Cernavoda functioneaza cu doua reactoare, care acopera aproape 20% din consumul de energie la nivel national.

Sursa: wall-street.ro

Lasă un comentariu